Deși beneficiază de libertățile și prosperitatea oferite de modelul democratic european, o parte a politicienilor dar și a funcționarilor publici români manifestă constant o apetență îngrijorătoare pentru modelul de putere discreționar din Est. Această formă de „suveranism selectiv” propovăduiește o satrapie locală pentru mase, în timp ce ele, „elitele”, își securizează privilegiile, vacanțele și proprietățile în metropole occidentale.
Fenomenul „satrapiei de lux” nu este unul nou. A căpătat însă avânt în România și o vizibilitate sporită în contextul ascensiunii discursului iliberal. Analizele recente – precum studiul realizat de Centrul de Jurnalism Independent (CJI) privind discursul anilor 2020 – indicau deja o recrudescență a retoricii care subminează valorile liberale, adesea sub paravanul protejării valorilor naționale. În realitate, sub această pojghiță ideologică se ascunde doar dorința de a exercita o putere neîngrădită de mecanismele de control („checks and balances”) specifice Uniunii Europene.
Mecanismul satrapiei moderne
Termenul de „satrapie” trimite istoric la guvernarea unei provincii în vechiul imperiu persan, caracterizată prin autoritatea absolută a guvernatorului – satrapul – asupra supușilor săi. Astăzi, conceptul este adaptat unei realități în care se observă o rezistență la reformele administrative care impun transparență.
Un raport al Expert Forum privind influența externă subliniază că retorica anti-occidentală serveste deseori drept instrument de legitimare pentru rețelele clientelare locale. Aceste grupuri își doresc un control aproape total asupra resurselor publice (modelul estic), dar refuză standardele de viață precare specifice acelor sisteme. Rezultatul este un hibrid toxic: o conducere de mână forte pentru cetățeanul de rând, dar vacanțe de lux și fițe de străinătate pentru decident.
Ipocrizia ca politică de stat
Ancorați în acest dublu standard, mulți exponenți ai instituțiilor publice promovează un discurs care demonizează Bruxelles-ul, însă faptele arată o realitate diferită în viața privată. Discrepanța este vizibilă în destinațiile de vacanță, alegerea instituțiilor de învățământ pentru copii și locația investițiilor imobiliare.
Potrivit studiului „Discursul iliberal în România”, citat anterior: „Mesajele care vizează erodarea încrederii în instituțiile transnaționale sunt adesea dublate de o utilizare intensă a beneficiilor oferite de aceleași instituții”. Această ipocrizie nu creează altceva decât un blocaj instituțional. Funcționarul nu lucrează pentru integrarea europeană a statului, ci pentru prezervarea unei insule de influență personală, în care regulile europene sunt privite adeseori ca un obstacol, nu ca o garanție a drepturilor cetățenești.
Ce este „iliberalismul de consum”? Conceptul descrie liderii sau funcționarii care adoptă un stil de guvernare autoritar, restrictiv pentru populație, dar care consumă produse, servicii și cultură din democrațiile liberale. Este o formă de „vânătoare de rente” în care avantajele economice ale Vestului sunt exploatate fără asumarea valorilor politice aferente.
Populația ca masă de manevră
Plecând de la analizele sociologice, se observă că acest segment al elitei administrative tinde să vadă restul populației nu ca pe un partener social, ci ca pe o „prostime” ce trebuie ținută sub control prin măsuri restrictive. În timp ce pentru ei shopping-ul la Viena sau Paris este un drept câștigat, pentru cetățeanul obișnuit sunt vehiculate austeritatea morală sau izolarea suveranistă.
Această satrapie simbolică se manifestă printr-o aroganță instituțională și prin transformarea funcției publice într-o feudă personală. Discursul suveranist devine un paravan în spatele căruia se ascunde de fapt teama de justiție și de standardele de integritate europene.
O alegere între două lumi
Prezența acestor indivizi în instituțiile statului reprezintă o vulnerabilitate sistemică. Ei funcționează ca un cal troian: utilizează logistica și bugetele democrației pentru a submina fundamentele acesteia.
Problema nu este doar una de preferințe geopolitice, ci și una de etică a funcției publice. Atâta timp cât instituțiile sunt populate de persoane care visează la satrapii estice, dar trăiesc după standarde vestice, reforma statului va rămâne un exercițiu de fațadă.
Adevărata forță a schimbării stă în atitudinea cetățenilor de a taxa această dublă măsură și de a impune un set de valori unitar, în care privilegiile elitei să nu fie decuplate de responsabilitățile lor. Această stare toxică de asimetrie morală nu va dispărea niciodată doar prin bunăvoința celor care profită de ea. Istoria arată că privilegiile nu sunt abandonate de bună voie, ci sunt limitate prin presiune. Fără o reacție potrivnică și o atitudine constant critică din partea cetățenilor, acest „iliberalism de consum” va continua să metastazeze.
Nu este suficient să observăm fenomenul cu amărăciune de pe margine. Schimbarea necesită o trecere de la rolul de spectator la cel de gardian al integrității publice. Taxarea dublului standard — prin vot, prin implicare civică și prin refuzul de a mai accepta aroganța instituțională ca pe o fatalitate — este singura cale prin care „satrapiile” pot fi demontate. Integritatea funcției publice nu este un dar de la Stat, ci o victorie a societății civile care refuză să mai fie o simplă „masă de manevră”.
Notă editorială: Acest text reflectă opiniile și viziunea autorului. În procesul de documentare și redactare au fost utilizate instrumente de asistență AI. Selecția surselor, unghiul de abordare și forma finală sunt asumate integral de autor.