Regiunea Nord-Vest a fost prima în care s-au alocat fondurile pentru montarea de panouri fotovoltaice. Vineri, 27 septembrie, locuitorii din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Maramureș, Sălaj și Satu Mare, au avut la dispoziție două minute pentru a se înregistra în aplicația AFM. 2 (două) minute!
În acest interval de timp s-au înregistrat 9.143 de dosare.
Deși AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) a anunțat că monitorizează înscrierile în timp real și că sunt interzise programele informatice de tip autofill, documentele încărcate de către beneficiari și respectarea regulilor de aplicare sunt verificate după epuizarea fondurilor, adică nimeni nu mai află dacă s-au anulat sau nu o parte dintre aplicațiile beneficiarilor.
Conform unei investigații HotNews, pe internet și în grupurile de Facebook circulă multe oferte de facilitare a înscrierilor, contra unei sume de bani (se cer sume între 300 și 1000 de lei pentru înscrierea în program). De asemenea, au existat zvonuri privind preîncărcarea unor liste de beneficiari în serverele AFM. În 2023, Parchetul a investigat AFM pentru scurgerea de informații nedestinate publicității.
Programele Casa Verde au avut parte de controverse și în trecut. În primele ediții, beneficiarii și-au primit banii de la stat după mulți ani de la depunerea dosarelor sau și-au instalat cazane pe lemne care nu contribuiau la reducerea poluării, prin simpla modificare a prevederilor manualului de funcționare a echipamentelor. De asemenea, anul trecut, programul a fost blocat pentru nerespectarea regulilor de înscriere a instalatorilor.
Concluzia acestei runde de înscrieri este ilustrată perfect de comentariul unui cetățean: “În 2 minute s-au gătat fondurile. E o batjocură. În mod normal, toți ar trebui să poată să se înscrie și ulterior ei să aleagă dosarele eligibile. Nu înțeleg, dacă ai strâns documentele de ce nu le poți înregistra? Oricum nu toate sunt ok care au reușit”.
În acest an, subvenția pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare este de 30.000 lei per beneficiar, contribuția suplimentară a acestuia fiind de 10% (3.000 lei). Bugetul total, la nivel național, este de 2 miliarde de RON.