joi, 16 aprilie, 2026
AcasăActualitateGermania va reintroduce controlul documentelor la frontiere

Germania va reintroduce controlul documentelor la frontiere

Publicat în:

spot_img

Ministrul federal de interne al Germaniei a notificat Comisia Europeană despre iminenta reintroducere a controalelor documentelor de identitate pentru toate frontierele terestre ale țării.

Conform Reuters și Agerpres, începând din 16 septembrie, vor fi introduse pentru o perioadă de 6 luni controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca.

Controalele li se vor adăuga celor deja în vigoare la graniţele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.

Decizia este luată pentru a domoli valul de migrație, însă deja generează neînțelegeri cu țările vecine. Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat luni pentru cotidianul german Bild că ţara sa nu va prelua niciunul dintre migranţii respinşi de Germania la frontieră.

‘Nu există niciun spaţiu de manevră aici. Aceasta este legea. Am dat dispoziţie şefului poliţiei federale să nu permită nicio returnare’, a spus ministrul austriac

Ultimele articole

Radare fixe doar ‘pe hârtie’. Accident mortal pe DN 17

În timp ce autoritățile se pierd în hățișuri birocratice și invocă lipsa fondurilor pentru...

Activitatea Aquabis analizată de Inteligența Artificială

Am analizat, cu ajutorul a două soft-uri (Microsoft Copilot și Google Gemini, versiunea Pro,...

Noi standarde europene: UE introduce primele norme comune pentru protecția câinilor și pisicilor

Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la primele...

Primarul Gabriel Lazany anunță fluidizarea traficului pe traseul Liniei Verzi: Soluția celor trei benzi

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a transmis miercuri un mesaj pe Facebook, atât printr-o...

Mai multe