În luna octombrie, în mare grabă – aproape de pe o zi pe alta – Primăria Municipiului Bistrița a edificat o statuie în Parcul Municipal, proaspăt rebotezat, tot pe repede înainte, Parcul Regele Mihai I al României (operațiunea „Matrapazlâcul turcesc”). Așa cum s-a pus în practică decizia de schimbare a numelui parcului, adică pe șest, fără o dezbatere publică pe care bistrițenii o meritau și așteptau, tot așa au decis mai marii Bistriței că pot ignora legislația și să le facă pe plac unui număr mare de bistrițeni, cum a zis primarul Ioan Turc. Numai că acel număr mare de bistrițeni nu depășește 100 de persoane (Clubul monarhiștilor vreo 30 și Cluburile Lions cca. 50 de persoane).
Acuma ce e făcut, e făcut, spun unii, dar nu e chiar așa, pentru că atunci când nu se respectă legea cineva trebuie să răspundă și să suporte consecințele.
Așadar, pentru ca Primăria să poată emite o autorizație de construcție pentru statuie era necesar un proiect, proiectul trebuia depus la Direcția Județeană de Cultură Bistrița-Năsăud pentru autorizare și la Ministerul Culturii pentru avizul artistic, abia apoi se putea emite o autorizație de construcție într-o zonă protejată cum este ansamblul protejat Zidul Cetății, monument de patrimoniu de clasă A (cea mai importantă) și abia apoi se putea edifica statuia.
Ce a făcut Primăria? A lăsat totul pe ultima zi, ca să poată invoca public caracterul de urgență și să justifice includerea HCL pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 20 octombrie 2021. Astfel, în loc să obțină la timp avizele pentru lucrările realizate, au ignorat legea și au încălcat cu bună știință prevederile ei, iar la ora la care au dezvelit solemn statuia, totul era ilegal. De ce? Pentru că pot. Sau așa cred ei că pot.
Asociația România Eco și Asociația Patrimoniul Transilvan s-au implicat în acest caz tocmai pentru a arăta bistrițenilor că drepturile lor de cetățeni trebuie respectate, făcând demersuri către toate instituțiile responsabile. Fără vreo surpriză, cei care ne-au răspuns au ignorat și ei situația, cu excepția Direcției Județene de Cultură Bistrița-Năsăud care a precizat oficial că lucrările sunt fără avize.
În plus, ieri am primit un răspuns de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița în care se precizează că: „urmare a sesizării formulate de dvs., la nivelul IPJ Bistrița-Năsăud, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a fost constituit dosarul nr.3585/P/2021, având ca obiect comiterea infracțiunilor de executarea fără autorizație de construire sau desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute la art.3 alin. 1 lit.b din Legea 50/1991, faptă prev. și ped. de art.24 alin. I lit.a din Legea 50/1991 și abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art.297 CP.”
Să mai spun că Poliția Locală nu a răspuns la cele două sesizări? Nu cred că e cazul. Nici Prefectura nu a fost interesată, s-a spălat pe mâini și a direcționat-o la Primărie. Ce să mai zic de alții…
Toate aceste lucruri nu sunt normale, instituțiile statului nu trebuie preluate pe persoană fizică sau partid, statul eșuat este cel gestionat de astfel de oameni care nu intervin să aplice legea indiferent cine este cel care o încalcă. Până în prezent, după cum vedeți, numai Parchetul își asumă astfel de acțiuni, dar până acolo trebuiau rezolvate problemele de alții. Acei alții care reprezintă aparatul tehnic, specialiștii, care însă preferă să fie supuși, obedienți sau incompetenți și nu își asumă să spună NU unor politicieni, care sunt și ei oameni și greșesc, nu-i așa?
Când o problemă administrativă ajunge să fie anchetată într-un dosar penal pentru abuz în serviciu, atunci administrația a eșuat. Vedem că nu s-a învățat nimic din cazul cu urbanismul, că în continuare cei din Primărie consideră că sunt deasupra legii.
Rămâne să urmărim modul în care se va încheia această telenovelă, pe care primarul o putea gestiona simplu, deschis și eficient. Oricum, dacă organiza o dezbatere publică, nu era obligat de lege să țină cont de părerile bistrițenilor, oricum avea majoritate în consiliul local și putea trece orice bazaconie… De ce a ales să facă un matrapazlâc? Nu știu.