Patrimoniul cultural național și local este o valoare pe care suntem obligați, cel puțin moral, dacă nu și legal, să o protejăm prin toate mijloacele posibile, din acest motiv insist (poate pentru unii sunt supărător sau plicticos) să semnalez situații în care fie legislația actuală nu este respectată, fie sunt ignorate voit sau din neștiință prevederile legale. Toate aceste situații au un numitor comun în faptul că ani de zile administrația din Bistrița a înțeles să facă minimul efort pentru clădirile de patrimoniu (restaurarea Bisericii Evanghelice) și din păcate nu văd nici o viziune clară la actualii administratori ai municipiului.
Vă prezint o situație identificată recent cu câteva imagini despre ce înseamnă ignorarea regulilor urbanistice în materie de patrimoniu. Vedeți o clădire din Piața Mică din Bistrița care a fost renovata corect (cea verde) și una albă care nu respectă caracterul istoric al zonei, contextul arhitectural, aliniamentul (intrarea este pe domeniul public). Care din cele două vă place?
Totul nou și frumos, nu? Casa de la nr. 4 din Piața Mică este monument istoric și a fost renovată prin anii 2000, în lista monumentelor figurează ca o casă din secolul XVI-XVIII, însă nimic nu mai aduce cu ce era din punct de vedere istoric. Mă întreb dacă proprietarii au văzut centrele marilor orașe europene pe unde se plimbă în vacanțe și s-au zgâit impresionați de arhitectura veche, sau au mers numai prin mall-uri la shopping desigur?
Pericolul pierderii unor clădiri emblematice din Bistrița și din alte locuri frumoase este unul foarte real, inclusiv prin acțiunile Ministerului Culturii de a modifica peste noapte legea nr.422/2001, privind protecția patrimoniului, care cât de cât a menținut o stare de conformitate. În absența protecției legii, clădirile istorice rămân pradă unora cu bani, din care mulți nu pun preț pe valoarea de patrimoniu ci pe terenul care poate valora imobiliar mai mult. Așa se face că într-o zonă istorică ne vom trezi cu construcții de beton, fier și sticlă improprii unui centru de oraș medieval.
Rolul administrației este tocmai să prevină astfel de derapaje, însă unele minți luminate gândesc altfel. Iată cum trebuia să arate parcarea din Bulevardul Republicii în urma demolării fostului Cinematograf Omnia/23 August.
Ținând cont de ce se întâmplă la nivel național, cred că singura șansă de a păstra aceste clădiri istorice este o strategie pe termen mediu și lung și un program coerent pentru restaurarea monumentelor istorice, dar și un angajament ferm al administrației că nu permite compromisuri pe acest segment.
Am propus un asemenea proiect în programul de bugetare participativă însă constrângerile de finanțare din acest program (maxim 500 mii lei/proiect) nu permit un proiect de substanță, eventual un proiect pilot care să testeze viabilitatea ideii. De asemenea, susțin adoptarea unor bune practici de la alte administrații din Transilvania care au avut programe de succes, vezi Mediaș, Arad, Sighișoara, Oradea, Cluj-Napoca sau Sibiu. Dacă ne uităm la orașe mici de nivelul Bistriței sunt mult mai bine organizate în acest domeniu, au renovat centrele istorice și e o plăcere să le vizitezi.
De departe cel mai eficient program a fost cel de la Oradea și am expus pe larg într-un articol cum a reușit primarul Bolojan să schimbe fața orașului în trei mandate. Iată ce spune acesta (pentru Europa Liberă) despre procesul de reabilitare a clădirilor de patrimoniu: „Este vorba despre faptul că o primărie nu trebuie să fie spectator la ceea ce se întâmplă economic și social, ci trebuie să fie un actor. Primăria Oradea a influențat contextul în care oamenii din Oradea iau decizii, în așa fel în care acestea să fie în direcția bună. Am reușit să reabilităm centrul istoric. Asta s-a făcut prin două metode. Pe de o parte, politici de susținere a proprietarilor pentru a-și reabilita fațadele – credite fără dobândă rambursate în cinci ani de zile, scutire de impozit pe proprietăți pentru cinci ani, dacă ți-ai reabilitat fațada, realizarea din fonduri publice a proiectului tehnic – dublate însă de supraimpozitări de 500%, de amendare sistematică a celor care nu-și îngrijesc fațadele. Prin astfel de măsuri oamenii au schimbat lucrurile. Au văzut că, dacă faci lucruri bune, au de câștigat, iar dacă faci lucruri proaste, au de pierdut.”
De ce nu se inițiază un astfel de program la Bistrița?
Eu aș merge pe următoarea soluție cu șase măsuri foarte ușor de implementat imediat și cu efecte pe termen mediu și lung:
- Program de vouchere pentru patrimoniu (similar rabla), pentru investiții mai mici la clădirile de patrimoniu, o parte din lucrare, proiect tehnic, alte costuri să fie decontate astfel;
- Credite fără dobândă rambursate în cinci ani de zile;
- Scutire de impozit pe proprietăți pentru cinci ani, dacă ți-ai reabilitat fațada;
- Realizarea din fonduri publice a proiectului tehnic;
- Supraimpozitări de 500% a celor care nu-și îngrijesc fațadele;
- Acțiuni de amendare sistematică a celor care nu respectă legislația.
Primăria Bistrița în schimb așteaptă PNRR și fonduri europene pentru a lucra la proiecte care se implementează destul de greu (cu contestații și firme de casă). Sigur că nu sunt de ignorat aceste surse de finanțare, dar nu ne oprește nimeni să inițiem și aceste măsuri care sunt la îndemâna decizionalilor locali și nu presupun îngroparea banilor într-o pârtie de nămol.
Mai mult, câștigurile din turism și din organizarea de evenimente pot să fie considerabile și să amortizeze astfel de investiții. Promovarea unui brand turistic și a produselor locale nu este un moft, de asemenea turismul vini-viticol este o nișă de exploatat, cramele locale fiind renumite pentru vinurile lor. Am văzut recent în Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței cât de mult contează să ai ce arăta și să ai o poveste de spus, un eveniment care a fost propus de Mocănița Transilvaniei, deci o inițiativă civică, cu care ne-am mândrit toți bistrițenii, inclusiv administrația.
Din păcate în loc să ne vedem de treabă unii se ceartă pe putere (în partid/guvern), desfac coaliții și guverne, nu mai știu unde este guvernul meu sau PNDL-ul meu?
