27 C
Năsăud
joi, 16 septembrie 2021

(TUR VIRTUAL) Casa Argintarului a fost în pericol de demolare de două ori. Cum a fost salvată această clădire emblematică pentru Bistrița?

Trebuie citit

Ion Lucian Petrașhttps://patrimoniultransilvan.wordpress.com/
Fondator al Fundației pentru Patrimoniul Transilvan, Ion Lucian Petraș este absolvent al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița, promoția 1993, și al Academiei Naționale de Informații – licență în Psihosociologie și Știinte militare – arma informații, promoția 1998. Expert în analiza de intelligence, domeniu în care a activat 21 de ani, în prezent ofițer în rezervă. Site-uri online: www.analizaintelligence.wordpress.com, www.patrimoniultransilvan.wordpress.com

Casa Argintarului, cum este cunoscută clădirea de la numărul 5, de pe strada Corvin, sau strada Malinovschi, actuală Dornei, este o remarcabilă întoarcere în timpul perioadei renascentiste, moment de referință în care aspirațiile artistice și arhitecturale au fost puse în operă. Într-o perioadă marcată de ieșirea din Evul Mediu întunecat și dogmatic, în anii 1500, Casa Argintarului – așa cum o găsim și astăzi – era un reper al orașului vechi Bistritz, fiind o adevărată revelație arhitectonică și istorică, dar și un martor tăcut al unor vremuri de mult apuse.

În căutarea unor documente despre activitatea Comisiunii Monumentelor Istorice, o instituție foarte respectată care avea ca unic scop protecția monumentelor istorice din România, am regăsit documente originale privind demersurile repetate de a demola sau reconfigura această clădire. Esențial este că, atât în 1939, cât și în 1951, planurile de modificare sau demolare nu au avut succes, pentru că la vremea respectivă deciziile Comisiunii Monumentelor Istorice erau respectate și puse în aplicare.

Ce se întâmplă acum? Ministerul Culturii vrea să întrerupă o tradiție administrativă de zeci, poate chiar sute de ani, prin care orice intervenție la monumentele istorice clasate se făcea numai cu avizul unei astfel de comisii, indiferent cum se numea ea.

În documentele atașate (care provin din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice) puteți să vedeți cum domnul Rudolf Schuller, fost deputat de Bistrița, îi scrie lui R. Brandsch, fost subsecretar de stat, inspector general administrativ, care la rându-i îl înștiințează pe istoricul și omul politic Nicolae Iorga despre intențiile de demolare a casei de pe strada Corvin (Beutlergasse) nr. 5, catalogând acțiunea ca un vandalism. De asemenea, sunt lizibile rezoluțiile puse de cei în drept prin care este interzisă cu orice preț intervenția asupra clădirii, iar primarul orașului Bistrița este rugat să ia măsurile necesare pentru a nu fi modificată sau dărâmată casa veche (1500).

Ulterior, în anii 1951-1952, proprietarul clădirii – un anume Dionisie Ilie, din Tărpiu – face mai multe demersuri pentru demolarea unei părți din clădire (în curtea din spate) și reabilitarea totală a clădirii. Din referatul tehnic trimis de primăria Bistrița rezultă că „transformarea proiectată însă nu ține cont de fațada istorică a casei care s-a edificat în anii 1560-70 în stilul amestecat gotic-renesance. Această fațadă este partea cea mai valoroasă a imobilului astfel că o modernizare a fațadei ar anula total caracterul istoric al imobilului distrugând totodată și calitatea lui ca monument istoric. Având în vedere acest fapt se propune respingerea cererii.”

Concluzia mea din analiza acestor documente este că fără activitatea Comisiei Monumentelor Istorice astăzi Bistrița era mai săracă în monumente. Când trecem pe străzile Bistriței trebuie să ne gândim că poate și alte astfel de clădiri au fost salvate la fel de înaintași sau chiar de contemporani.

În trecut, Nicolae Iorga a salvat o bucățică de istorie la Bistrița. În prezent, un ministru al culturii vremelnic pus în funcție vrea să pună tot patrimoniul cultural național la mezat în favoarea unor interese cel puțin dubioase.


Despre Casa Argintarului din Bistrița am găsit detalii interesante pe pagina de Facebook a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, pe care vă invit să le citiți:

Imobilul situat pe strada Dornei, în apropierea ansamblului Sugălete, reprezintă prin detaliile arhitecturale cea mai bună realizare a stilului renascentist florentin din oraş, poate chiar din Transilvania. Construcţia este realizată pe plan dreptunghiular fiind prevăzută cu o intrare carosabilă. În Evul Mediu, specializarea meșteșugurilor a dus la nevoia existenței unor spații destinate pentru practicarea meseriilor (ateliere). De regulă, parterul imobilului cuprindea un atelier de lucru, o prăvălie sau un mic depozit. Accesul la etaj, se face printr-o scară cu rampă cotită, unde se aflau bucătăria și locuința familiei meșterului. Comparativ cu alte locuințe, construite în aceeași perioadă, Casa Argintarului este mai spațioasă, mai luminoasă, ceea ce denotă o schimbare a mentalității patriciatului vremii pentru confort.

Elementele spectaculoase, specifice arhitecturii renacentist florentine, se pot observa la fațada principală a clădirii. În partea dreaptă lângă intrare se regăsesc două ferestre, una cu deschidere dreptunghiulară și alta semirculară, iar la etaj patru ferestre dreptunghiulare indentice cu fereastra de la parter.

Denumirea clădirii provine de la cele două potire sculptate în arcul ferestrei de jos. Acestea reprezentau simbolul breslei aurarilor, breaslă bine reprezentată în Bistriţa medievală, care deţinea în proprietatea sa minele de metale preţioase din Rodna. Se poate presupune că imobilul a fost construit sau a devenit mai târziu proprietatea unui argintar. Cel care și-a lăsat amprenta asupra monumentului renascentist a fost Petrus Italus din Lugano. Meșterul italian a fost chemat la Bistrița între 1560 și 1563 pentru a executa unele lucrări la fațada Bisericii Evanghelice.

În anul 1758 Casa Argintarului a fost afectată de incendiu, iar în 1939 ajunge în pragul demolării. A fost salvată de intervenţia istoricului Nicolae Iorga, cel care avea să îi recunoască adevărata sa valoare culturală. La mijlocul secolului XX casa devine proprietate de stat, fiind restaurată de arhitectul Ştefan Balş. Între 1977-1986, Casa Argintarului găzduieşte Secţia de Istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar mai târziu Şcoala Populară de Arte. În perioada 2013-2015 clădirea a fost reabilitată şi transformată în Centru German, devenind secţie a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Pe langă casa bijutierului, care poate fi admirată de vizitatori din țară şi străinătate, secţia muzeală gazduieşte expoziţia permanentă formată din 76 de tablouri a pictorului german Norbert Thomae, născut la Bistriţa în anul 1887. Având în vedere faptul că în acestă perioadă muzeele sunt închise publicului, vă invităm să faceți un tur virtual al Casei Argintarului, un remember a ceea ce a fost, ce este, și ce va să fie…”

Turul virtual al muzeului „Casa Argintarului” Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimele articole