Situația imobilelor din centrul istoric al Bistriței trenează de mulți ani, în mare măsură din cauza lipsei de interes a deținătorilor de imobile de patrimoniu, precum și din partea administrației locale. Conform legislației, obligațiile de reabilitare și întreținere revin proprietarilor însă, așa cum știm, de zeci de ani de zile aceste imobile nu sunt restaurate, majoritatea lucrărilor fiind de mică anvergură, de genul unor zugrăveli la fațade. Există și excepții, însă în general avem probleme, și asta se vede și după câte buline galbene au primit recent proprietarii de astfel de clădiri. Buline prin care Primăria îi atenționează că poartă o răspundere legală.
Administrațiile locale s-au complăcut ani la rând să asiste pasive la această degradare a imobilelor din centrul istoric, fără să inițieze un program concret de reabilitare, și nici măcar unul de conformare la legislația în vigoare. În acest an, primarul Ioan Turc a anunțat intenția de a accesa fonduri europene pentru eficientizarea energetică a clădirilor istorice și reabilitarea fațadelor.
Într-o conferință de presă, am întrebat ce se dorește mai exact, pentru că placarea cu polistiren a fațadelor este ilegală. Am înțeles că se studiază posibilitatea accesării de fonduri UE pentru izolarea pe interior a clădirilor. Nu știu cine a avut această idee, dar nu cred că proprietarii de imobile vor fi de acord să își facă un șantier în casă și după asta să nu mai poată să bată un cui pentru un tablou. Izolarea pe interior poate afecta iremediabil aceste clădiri, pentru că unele au ornamente, sunt construite cu bolți și alte elemente arhitecturale de valoare, care nu pot fi acoperite cu polistiren.
Am propus în scris Primăriei municipiului Bistrița un program (în legătură cu care mi-au răspuns că îl vor studia, deci aștept să văd cât timp le va lua) care să acorde o serie de facilități proprietarilor de imobile de patrimoniu care doresc să reabiliteze aceste clădiri.
În principiu este o idee simplă, aplicată și la alte programe în care statul vrea șă intervină (Casa Verde, Rabla, Rabla pentru electronice etc), un program coerent prin care administrația dorește să atingă anumite obiective. Astfel, primăria poate impune un set de condiții minimale pentru finanțare, iar cetățenii care vor se înscriu în program și obțin finanțare pentru o parte din lucrări (de ex: înlocuirea ferestrelor cu ferestre din termopan pe structură din lemn, sau reparația streașinei și zugrăvirea fațadei).
Spre exemplu, la o casă de patrimoniu, în care sunt mai multe apartamente, este foarte dificil de convins toți proprietarii să se asocieze să renoveze fațada clădirii sau acoperișul, prin acordarea unor vouchere individuale. Fiecare va contribui cu o anumită sumă, iar statul (fiind interesat de protecția și reabilitarea clădirilor istorice) contribuie și el cu o sumă în funcție de contribuția proprietarilor.
Un astfel de program nu trebuie să blocheze resursele financiare ale administrației, pentru că nu se reabilitează tot centrul într-un an și poate fi dezvoltat inclusiv printr-un sistem de vouchere pe care fiecare proprietar îl accesează în baza unei documentații (care oricum se depune la urbanism). Programul funcționează pe principiul primul venit – primul servit, iar la terminarea bugetului alocat pe anul respectiv se poate analiza continuarea sau amânarea pentru următorul an, urmând să se respecte ordinea depunerii de cereri.
În felul acesta vor fi motivați suplimentar proprietarii să inițieze demersuri pentru renovare. Proprietarii își caută firmele cu care se realizează lucrările, acestea trebuie să fie exclusiv din lista celor autorizate pentru lucrări de patrimoniu, se stimulează libera inițiativă (multe firme de familie cu câțiva angajați pot să se autorizeze), sunt valorificați meșterii și meseriașii (pentru arhitectura vernaculară românească trebuie utilizate tehnici și materiale specifice-lemn, piatră, lut).
Astfel, în funcție de bugetul alocat programului, se pot reabilita 50-100 de imobile pe an, fiind atât în interesul administrației locale, din punct de vedere turistic, cât și al cetățenilor care dețin proprietăți în centrul istoric. Mai mult, primăria poate ajuta cu întocmirea documentațiilor, acesta fiind unul din motivele pentru care se manifestă reticență din partea proprietarilor atunci când vine vorba de lucrări de reabilitare. Pentru a avea eficiență se poate decide ca un procent de 20-30% din lucrare să fie decontată prin astfel de vouchere. În general, pentru lucrările de construcții există estimări de costuri destul de exacte.
Un alt avantaj al implementării unui astfel de program este că fiecare proprietar își alege cu cine lucrează, scutind practic administrația locală de problema licitațiilor și contestațiilor care durează. De asemenea, la finalul lucrărilor poate să fie constituită o echipă care să verifice lucrările. În plus, cred că fiecare proprietar are mai multă grijă la astfel de lucrări decât ar avea primăria, oamenii fiind direct interesați.
Consider că un astfel de program este fezabil și poate porni ca un program proiect pilot inițial cu o sumă mai mică, iar ulterior să se extindă. Un program de Vouchere pentru Patrimoniu. Ce ziceți?
