23 C
Năsăud
joi, 16 septembrie 2021

Au început înscrierile în programul ”Bursele Europene: Jurnaliști în Dialog”, ediția 2021

Trebuie citit

Sâmbătă au început înscrierile pentru ediția 2021 a programului „Bursele Europene: Jurnaliști în Dialog” care se adresează ziariștilor din presa locală și regională – print, online, radio, TV, precum și bloggerilor și freelancerilor care sunt interesați să cunoască modul în care Uniunea Europeană are un impact direct în viața comunității locale în care își desfășoară activitatea.

Proiectul are în vedere organizarea a două seminare pe teme europene în lunile august și septembrie, la Bistrița și Brăila. Ca și în anii anteriori, participanții cei mai activi în cadrul seminarelor vor fi invitați să participe într-o vizită de studiu la instituțiile europene cu sediul la Bruxelles.

De asemenea, vor fi dezbătute temele europene ale momentului și evoluțiile politice, economice și de securitate regionale. Între subiectele de discuție pe care le avem în vedere se numără: programul Next Generation EU, conferința privind viitorul Europei și raportul anual despre statul de drept.

În cadrul acestui proiect, ne dorim să analizăm și temele europene de interes pentru participanții noștri, așa că vă invităm să ne propuneți cel puțin o temă de discuție din domeniul afacerilor europene atunci când vă înscrieți la seminare”, se arată într-un comunicat al Freedom House România.

Pentru participarea la selecție, doritorii sunt rugați să trimită CV-ul și un articol, analiză, reportaj ori postare în care ați abordat tematica europeană, redactat și publicat în anul 2020, la adresa: office@freedomhouse.ro, cu copie la: maria.chiribes@freedomhouse.ro, până cel târziu în data de 10 August.

Aplicanții sunt rugați să menționeze drept titlu al email-ului: Înscriere [prenume] [nume] BEJD 2021.

„Bursele Europene: Jurnaliști în Dialog”, ediția 2021
SursăPressHUB
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimele articole