12.4 C
Năsăud
marți, 8 octombrie 2024

„Școala pentru toți copiii” (II): Lansarea monitorizării segregării școlare

Trebuie citit

Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară au lansat, joi, monitorizarea segregării școlare din cadrul proiectului „Școala pentru toți copiii” (II) , finanțat de Active Citizens Fund, care se derulează timp de 16 luni (1 februarie 2021-31 mai 2021).

În acest context, Cerasela Bănică, președintele Centrului de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) a declarat, joi, în deschiderea conferinței, că proiectul monitorizării segregării școlare se va desfășura în 880 de localități din 11 județe și are la bază rezultatele obținute în perioada 2015-2016 când s-au pus bazele unui sistem de monitorizare a segregării școlare.

În 2015, ne-am dat seama că nu existau indicatori pentru monitorizarea segregării școlare, și am elaborat pentru prima oară în România, mai târziu am aflat pentru prima oară în Europa, o metodologie de monitorizare a segregării școlare. În 2016, această metodologie a fost preluată de Ministerul Educației care a fost aprobată în 2019. Monitorizarea segregării din 2016 în 112 de localități a arătat ca una din două localități are o școală cu o formă de segregare școlară. Pe baza rezultatelor din 2016 am realizat o hartă a segregării școlare în regiunea Nord-Est. Deoarece din 2016 până astăzi nu a mai fost monitorizată segregarea școlară, reluăm monitorizarea segregării cu o abordare nouă, o monitorizare duală: a dimensiunii segregării școlare dar și a metodologiei de monitorizarea a segregării adoptate de Ministerul Educației. Dacă nu acționăm în timp real, vom sacrifica viitorul a încă unei generații de copii”, a subliniat Cerasela Bănică, președintele CADO.

La rândul său, fostul ministru al Educației, senatorul PNL Monica Anisie a afirmat că în 2016 s-a lucrat la Minister în problematica segregării școlare cu sprijinul experților UNICEF.

În 2016, am adoptat Ordinul 6158 privind planul de desegregare școlară în învățământul preuniversitar din România precum și Ordinul privind interzicerea segregării școlare. În decembrie 2019, MEN a solicitat sprijinul UNICEF pentru crearea cadrului desegregării școlare, dar pandemia de COVID-19 a blocat lansarea monitorizării seggregării școlare . În anul școlar 2021-2022, vom fi mai aplicați în ceea ce privește aplicarea metodologiilor de desegregare. Voi fi întotdeauna alături de copii și profesori. Munca de teren este cea mai importantă și totodată sunt deschisă la propunerile dumneavoastră”, a adăugat senatorul PNL, Monica Anisie.

Pe de altă parte, secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Radu Szekely a subliniat faptul că pandemia de COVID -19 a întârziat aplicarea metodologiei de monitorizare a segregării în școli deși UNICEF a transferat către Minister platforma și indicatorii necesari monitorizării.

Vreau să lucrăm împreună! Și CADO poate face acest lucru împreună cu noi alături de experții UNICEF! Parteneriatul cu UNICEF funcționează foarte bine și ne propunem totodată să lucrăm și cu CADO!”, a precizat Radu Szekely.

Daniel Rădulescu, președintele Agenției Naționale pentru Romi, a subliniat la rândul său necesitatea cooperării cu societatea civilă pe problematica segregării școlare și a cerut statului român să investească în educația copiilor romi.

Trebuie să investim în educația copiilor romi, iar ceea ce a făcut CADO în problematica segregării școlare este o acțiune lăudabilă care trebuie să continue. De asemenea, cred că trebuie să găsim împreună metodologii care să răspundă tuturor romilor astfel încât să ne păstrăm tradițiile”, a subliniat Daniel Rădulescu, președintele Agenției Naționale pentru Romi.

„Școala pentru toți copiii” (II) este un proiect derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului – CADO în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea practicilor instituționale în aplicarea legislației de prevenire și combatere a segregării și discriminării rasiale datorită acțiunilor de watchdog, monitorizare și advocacy a ONG-urilor capacitate pentru a identifica și raporta discriminarea elevilor romi în educație sub forma segregării.

Project implemented by the Advocacy and Human Rights Center – CADO in partnership with Association of Community Development Consultants – ACDC, with the financial support of the Active Citizens Fund Romania, programme funded by Iceland, Liechtenstein and Norway through the EEA Grants 2014-2021. The aim of the project is to improve institutional practices in the application of the legislation that prevents and combats racial segregation and discrimination through watchdog actions, monitoring and advocacy of the local NGOs empowered to identify and report discrimination against Roma students in education in the form of segregation.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, pe www.eeagrants.ro.


The Active Citizens Fund Romania programme is funded through the EEA Grants 2014-2021. The overall objective of the Grants is to reduce economic and social disparities, and to strengthen bilateral relations between 15 beneficiary countries and the Donor States (Iceland, Liechtenstein and Norway). The programme is administered by a consortium composed of Civil Society Development Foundation, Romanian Environmental Partnership Foundation, Resource Center for Roma Communities, PACT Foundation and Frivillighet Norge, acting as Fund Operator designated by FMO – Financial Mechanism Office of the EEA and Norway Grants. The objectives of the Active Citizens Fund Romania are to strengthen civil society and active citizenship and to empower vulnerable groups.

With a total allocation of 46,000,000 euro, the programme pursues a long-term development of the civil society sector sustainability and capacity, stepping up its role in promoting democratic participation, active citizenship and human rights, while strengthening bilateral relations with organizations from the Donor States, Iceland, Liechtenstein, and Norway. For more information about the Active Citizens Fund in Romania, please go to www.activecitizensfund.ro. For more information about the EEA and Norway Grants, go to www.eeagrants.org.

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimele articole