Alte cinci grădinițe a căror renovare s-a făcut cu sprijinul financiar al guvernului ungar, au fost inaugurate în județul Cluj, în localităţile Nearşova, Izvoru Crişului, Viile Dejului, Moldovenești și Sic. Guvernul de la Budapesta finanțează un program de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, iar proiectul presupune construirea sau renovarea a o mie de grădiniţe din afara graniţelor Ungariei, grădiniţe în care copiii învaţă în limba maghiară.
În Ţara Călatei, în localităţile Nearşova şi Izvoru Crişului, au fost inaugurate două grădiniţe renovate cu sprijinul statului ungar, la eveniment fiind prezent şi Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politici naţionale. În opinia lui Potápi este important ca instituţiile de învăţământ maghiare din zonele cu populaţie mixtă să fie atractive şi să îndeplinească cerinţele secolului 21. De asemenea, este de dorit ca acolo unde este posibil, copiilor să li se ofere un program prelungit şi să poată beneficia şi de o masă caldă. Astfel, grădiniţa în limba maghiară va deveni atractivă şi pentru copiii din căsătoriile mixte, iar cei care au început să înveţe în limba maghiară vor alege, probabil, să îşi continue studiile în limba maghiară şi la şcoală, a adăugat secretarul de stat.
Clădirea renovată a grădiniţei din Nearşova a fost binecuvântată de protopopul István Vincze Minya. Acesta a citit cu
voce tare un fragment dintr-un proces-verbal păstrat în arhiva bisericii, potrivit căruia biserica reformată din localitate a renunţat, în 1879, să mai fie administratorul instituţiei şi a predat clădirea şcolii (în care astăzi funcţionează grădiniţa) comunităţii locale. A menţionat, totodată, că această clădire poate fi utilizată numai pentru învăţământul în limba maghiară, iar dacă învăţământul maghiar încetează, donaţia revine Bisericii.
Renovarea grădiniţei din Nearşova a fost coordonată de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR). Botond Burus Siklódi, preşedintele UCDMR, a spus că înainte de acest program de dezvoltare a grădiniţelor, organizaţia lor profesională nu s-a ocupat de şantiere. Cu toate acestea, s-au angajat să se ocupe de lucrările de construcţii, extindere şi renovare ale unor grădiniţe din aproximativ 60 de aşezări.
În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor, UCDMR a devenit partenerul statului maghiar în principal în aşezările în care se construieşte o grădiniţă nouă pe un teren aflat în proprietatea autorităţilor locale sau se fac lucrări de extindere sau de renovare la o grădiniţă aflată în proprietatea acestora, a declarat preşedintele UCDMR, pentru agenţia ungară de presă MTI.
El a mai adăugat că, în astfel de cazuri, investiţia începe doar după încheierea unui contract cu primăria, care va fi aprobat şi de consiliul local. În majoritatea cazurilor, în contract este prevăzut că în edificiu trebuie să funcţioneze, cel puţin cinci ani, o grădiniţă în limba maghiară. Din cauza situaţiei demografice precare, doar în câteva cazuri a fost trecută în aceste contracte o perioadă mai lungă, a mai adăugat Botond Burus Siklódi.
După inaugurarea grădiniţei din Nearşova a fost predată şi grădiniţa renovată din Izvoru Crişului. Réka Brendus, director de departament în cadrul Secretariatului de Stat pentru Politici Naţionale, a participat vineri după-amiază la inaugurarea
grădiniţei maghiare renovate din Viile Dejului, iar sâmbătă va fi prezentă la inaugurarea celor din Sic şi Moldoveneşti.
În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor maghiare, în Transilvania sunt construite 103 grădiniţe noi, iar alte 376 sunt renovate.
FOTO: Potápi Árpád János