Potrivit organizației Salvați Copiii, suspendarea cursurilor școlare și impredictibilitatea aplicării scenariilor de participare școlară în contextul epidemiei de COVID-19 au produs un impact considerabil asupra copiilor și familiilor lor, adâncind inechitatea sistemică, blocând accesul la educație pentru 600.000 de copii și cauzând decalaje pentru recuperarea cărora programele remediale rămân insuficiente la nivel național.
În deplin contrast cu această situație, analizele Salvați Copiii au demonstrat un veritabil interes din partea cadrelor didactice și a elevilor pentru redeschiderea școlilor,mai mult de trei sferturi dintre educatori, învățători și profesori considerând că prezența fizică a copiilor la clasă este unica soluție pentru învățare reală. Acestea sunt, în opinia organizației, argumente pentru ca Guvernul României să declare educația prioritatea zero a acestei perioade.
„Suntem la finalul celui de-al doilea an școlar în care constrângerile cauzate de pandemia de COVID-19 au supus procesul de educație unor repetate suspendări, închideri ale școlilor ori alternări ale prezenței fizice cu orele online. Deși nu cunoaștem îndeajuns disfuncționalitățile produse la scara societății românești, persistența în timp a acestor măsuri a avut și continuă să exercite un impact negativ profund asupra progresului educațional și dezvoltării socio-emoționale a copiilor. Suntem în așteptarea datelor cu privire la neparticiparea școlară și abandonul școlar, având la dispoziție puține elemente care să ne permită vreo urmă de optimism cu privire la aceste aspecte.
Educația este un drept fundamental al copiilor și o responsabilitate națională, iar aproape 3 milioane de copii și 6 milioane de părinți așteaptă ca școala, după vacanța prelungită din luna aprilie, să devină preocuparea majoră a tuturor autorităților, nu doar a Ministerului Educației”, arată organizația Salvați Copiii într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României.
Salvați Copiii consideră că, în această perioadă, atenția trebuie concentrată pe îndeplinirea următoarelor trei obiective:
- pregătirea școlilor pentru reînceperea anului școlar, continuarea programului național de acțiuni remediale și revenirea elevilor la clasă, în cea mai intensă perioadă a calendarului școlar 2020-2021, marcată de evaluări și examene naționale, sesiunea de bacalaureat, încheierea anului școlar și admiterea în învățământul universitar;
- prevenirea apariției de focare de COVID-19 în școli prin introducerea testelor cu salivă rapide și non-invazive singura cale de asigurare a continuității prezenței fizice la clasă a unui număr cât mai mare de copii și de evitare a închiderii unităților de învățământ;
- intensificarea programului național de vaccinare a cadrelor didactice și a personalului auxiliar, atât pentru protecția personală, cât și pentru protecția copiilor împotriva noilor mutații ale virusului SARS-Cov-2 care provoacă îmbolnăviri severe chiar și în cazul lor.
Salvați Copiii cere extinderea programelor remediale, inclusiv pe timpul verii
Referindu-se la programul național de recuperare a pierderilor suferite de elevi de-a lungul pandemiei, organizația consideră că trebuie consolidată aplicarea Recomandării Ministerului Educației, cuprinsă în Ordinul 3300/2021, prin constituirea de grupe de pregătire remedială, de tip „Școală după școală” în toate unitățile școlare din mediul rural și urban.
„Datele statistice și analizele privind performanțele educaționale ale copiilor români au pus în evidență, an de an, prevalența riscurilor de părăsire timpurie a școlii pe fondul sărăciei educaționale (1.200.000 de copii în risc de sărăcie și excluziune socială), abandonul școlar (anual, 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal), neparticiparea școlară (în 2020, 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu, 7-17 ani, nu mergeau la școală), analfabetismul funcțional ridicat (41% dintre copii la citire, 46,6% la matematică și 43,9% la științe), lipsa dispozitivelor digitale și a accesului la Internet de mare viteză (28% dintre copii și părinți și 43% dintre cadrele didactice în ianuarie 2021)”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Acesta reprezintă contextul nefast, preexistent pandemiei și intensificat în ultimele 14 luni, care determină organizația Salvați Copiii să solicite autorităților pregătirea școlilor pentru organizarea de grupe de educație remedială pe timpul verii pentru cel puțin 600.000 de copii și, pentru anul școlar 2021-2022, reanalizarea curriculum-ului școlar și adaptarea acestuia la noua stare a învățământului românesc.
„În caz contrar, planurile-cadru de învățământ și programele școlare nu vor putea fi implementate corespunzător, existând riscul ca procesul de predare să nu producă, pentru jumătate dintre copii, niciun progres în dobândirea de cunoștințe și experiențe adecvate de învățare, mărind, în schimb, pentru al treilea an consecutiv, disparitățile între generațiile de copii, în ceea ce privește dezvoltarea lor socială și cognitivă”, arată Salvați Copiii.
Prevenirea focarelor de COVID-19 în școli prin introducerea testelor cu salivă rapide și non-invazive
În ceea ce privește prevenirea apariției de cazuri de copii ori cadre didactice infectate cu COVID-19, „considerăm că România trebuie să urmeze exemplul țărilor în care au fost introduse măsuri noi de testare moleculară rapidă, non-invazivă, cu recoltare salivară. Ținând seama de faptul că doar unul din 10 părinți și-a exprimat consimțământul pentru testarea antigen rapidă, controlul asupra extinderii noului Coronavirus prin înlocuirea modalității de testare în spațiile școlare reprezintă o măsură esențială. Utilitatea ei, în situația în care ne aflăm – aceea a unui alt vârf pandemic, este evidentă și, din acest motiv, Salvați Copiii solicită Ministerului Sănătății măsuri urgente pentru sprijinirea Ministerului Educației prin validarea testelor salivare rapide și asigurarea, în special în unitățile școlare cu număr mare de elevi, a personalului medical care să le aplice corespunzător sau pregătirea în acest sens a unui reprezentant al școlii ori al autorităților locale (asistent medical comunitar)”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată Guvernului României.