Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici au celebrat duminică Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc.

Etnografii Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj au pregătit o prezentare a acestei sărbători şi a modului în care era celebrată în satele româneşti.

Sărbătoarea Floriilor era ținută cu mare strictețe în lumea satului. În sâmbăta Floriilor, în amintirea învierii lui Lazăr, minune săvârșită de Iisus Hristos, în satele de pe Valea Someșului din județul Cluj era îndătinat ca femeile să dăruiască vecinilor, rudelor sau celor mai apropiați așa numitele „florii”, prescuri, ulcele cu miere sau lapte, deoarece în această zi, spuneau oamenii satelor, toți morții stau la porțile Raiului și nu pot intra numai aceia pentru care s-a dat de pomană”.

Totodată, existau diferite practici și interdicții. Se spunea „că nu e bine să te speli pe cap că încărunțești”, dar „e bine să te speli chiar de Florii, ca să înflorești așa ca florile”.

În Duminica Floriilor, în amintirea evenimentelor biblice, se duc la biserică ramuri de salcie, pentru a fi binecuvântate. Din acestea se împleteau cununițe care se păstrau la icoane, la grinzile caselor, la steșini și la ferestre, pentru a aduce sănătate, noroc și belșug. În multe zone din Transilvania, mlădițele de salcie se aruncau în grădini și pe ogoare, pentru belșugul grâului și al cânepii, pentru a fi apărate de fulger, de trăznet, ori de „străjâle luătoare de mana roadelor”.

La biserică, în această zi, femeile încercau să cuprindă în pumn un mănunchi gros de mlădițe, pentru a le crește cânepa înaltă și viguroasă. Cu mlădițele aduse de la biserică, sătenii se încingeau la brâu pentru a scăpa de durerile de spinare. Tot așa, copii erau scăldați în apa în care se puneau ramuri de salcie, ca să fie mlădioși, sănătoși și viguroși.