Muzeul Etnografic şi al Mineritului Rodna deschide joi expoziţia temporară ,,Obiecte de cult din secolul al- XIII-lea”.
Organizat cu ocazia sărbătorii Paștelui, evenimentul aduce în atenţia publicului obiecte de cult provenite din vechea Bazilică Dominicană din Rodna, distrusă în mare parte chiar în ziua de Paşte a anului 1241, în timpul marii invazii a tătarilor. Istoria bisericii medievale din Rodna se leagă de cea a localităţii care, în secolul al XIII-lea, era un important centru minier de exploatare a argintului, situat pe domeniul reginei şi populat cu colonişti germani. Cu toate acestea, reperele documentare cu privire la lăcașul de cult sunt relativ sărace, alcătuite din câteva mențiuni în izvoarele vremii la care se adaugă relatările din perioada administraţiei habsburgice şi documentele vizuale din prima jumătate a secolului al XIX -lea.
În expoziţie se regăsesc obiecte de cult aflate în patrimoniul secției muzele care, printr-o combinație expresivă, recrează universul liturgic local menit să dăinuie peste veacuri: Sfântul Potir, acoperământul pentru Sfânta Taină, cădelnița, sfeşnicul pentru masa din altar, candela pentru untdelemn, linguriţa pentru împărtăşanie, crucea cu postament, căldăruşa pentru aghiasmă şi alte obiecte utilizate în timpul ritualurilor bisericeşti (dulăpiorul pentru păstrat tămâie, perniţa pentru spovedanie etc.)
Expoziţia prezintă şi câteva icoane păstrate în colecția Muzeului Etnografic şi al Mineritului Rodna, care refac ,,Drumul Crucii”.
Expoziţia va fi deschisă publicului vizitator în perioada 22 aprilie – 20 mai.