Autor: Emilian Gabor
Ce au toate acestea în comun? La prima vedere nimic. Însă, mergând pe firul tinereții și al studenției îmi dau seama că o importantă parte a educației mele am primit-o în aceste beciuri, prin intermediul muzicii, făcându-mă să fiu omul care sunt astăzi.
Când spun beciuri insalubre mă refer la toate cluburile, barurile și clubulețele din țara asta, deschise cu eforturi și pasiune, pentru o nișă de oameni care au refuzat mai mereu să se supună regulilor rigide fără să se întrebe “De ce?” sau fără să caute un sens. Muzica difuzată în aceste localuri, de cele mai multe ori live, era de genul care să îți trezească conștiința nu care să te facă să dai din fund cu opulență lângă masa plină de șampanii.
Aceste locuri erau adevărate oaze ale ciudaților, cum societatea “normală” obișnuia să îi numească pe cei care le frecventau, asta cel puțin până la un punct, când au început să fie la modă.
Muzica are, în genere, două scopuri: fie să te binedispună, fie să te pună pe gânduri. În civilizația spectacolului, e lesne de înțeles care gen prevalează. În aceste locuri de care vorbeam mai sus, evident, genul preferat era cel care te punea pe gânduri.
Aici, când publicul dansa, își arăta bucuria sau suferința sufletului, nu dibăcia sau formele apetisante ale corpului. Efectiv, în funcție de versuri, care de multe ori puteau fi ridicate la rangul de poezie, sau de acordurile de chitară, puteai să recunoști în ceilalți asemănarea și unitatea rasei umane, creând un sentiment de bucurie că nu ești singur în treaba asta, și că și alții sunt frământați de aceleași întrebări ca și tine.
Dar muzica nu era decât liantul. Evident, pentru a atrage oameni inteligenți, erudiți și deschiși la minte, muzica trebuia să fie de calitate, pe care dacă am compara-o cu niște cărți, ar fi echivalentul operelor lui Dostoievski sau Tolstoi. Astfel, aveam ingredientele care produceau magia, adică educația underground. Se forma un fel de nucleu de oameni inteligenți și creativi care acționa ca o gaură neagră, omogenizând publicul. Oricine intra în contact cu ei, era schimbat pe viață.
De obicei, bobocii din primul an de facultate, veniți din orașe mici sau de la țară, pășeau timizi în aceste locuri, încântați că au găsit un loc pe sufletul lor. Începeau să discute, să lege prietenii, făcându-se un transfer de cunoștințe de la acel nucleu către ei, urmând ca ei să transmită mai departe următoarelor generații, cunoștințele și experiența acumulată.
Pot să spun că eu personal, în astfel de locuri am auzit pentru prima dată de Tristan Tzara, Ioan Petru Culianu, Arthur Rimbaud, Andrei Makine, Elias Canetti, Petre Țuțea, Andrei Tarkovski și mulți alții. Aici mi-am însușit o grămadă de cunoștințe despre artă, muzică, teatru sau arhitectură, deoarece studenții de la aceste facultăți reprezentau cel mai mare procent din public. Aici am învățat prima dată despre importanța protestelor, despre Roșia Montană și protejarea patrimoniului cultural. Aici am văzut cele mai interesante dezbateri cu argumente. Și cel mai important, aici am învățat să scap de prejudecăți.
În aceste locuri se perpetua bunul simț și respectul față de orice ființă umană, natură sau munca altei persoane, iar dacă încălcai căteva principii de bază și bun simț, erai ignorat și marginalizat până când îți îndreptai comportamentul.
Odată cu tragedia de la Club Colectiv, aceste locuri au început să dispară. Fiind destinate totuși unei nișe, a devenit din ce în ce mai greu să susții o astfel de afacere. Trebuia neapărat să o faci din pasiune, pentru că aceste localuri nu aduceau cine știe ce venituri, iar înăsprirea legilor au lovit din plin aceste localuri. Se găsesc din ce în ce mai puțini oameni dispuși să investească în astfel de locuri știind că nu sunt profitabile.
Poate nu or fi profitabile pentru buzunare, dar cu siguranță sunt profitabile pentru minte, și pentru dezvoltarea încrederii în sine și în ceilalți.
Sistemul educațional din România are multe lacune, iar aceste cluburi amenajate prin tot felul de beciuri sau fabrici dezafectate au reușit să contribuie puțin la educația spirituală, la îmbogățirea cunoștințelor generale și la dezvoltarea creativității tinerilor. România trebuie să găsească metode de a-i pune din nou pe cei mai învățați la un loc cu cei dornici de învățare, altfel, cealaltă “gaură neagră”, a ignoranței și superficialității, va acapara tot mai multe creiere.
(Foto: pixabay.com)
Năsăudeanul încurajează dialogul, fiind o tribună deschisă spre toți cei interesați să contribuie prin opiniile și ideile lor, asumate și exprimate în scris sub propria semnătură, la o dezbatere constructivă în comunitățile din care fac parte și nu numai.
Materialele publicate în rubrica de OPINIE a Năsăudeanului sunt asumate în totalitate de autorii lor şi nu reprezintă neapărat poziţia redacției nasaudeanul.ro. Punctele de vedere sau opiniile exprimate în textele publicate, precum și responsabilitatea asupra acestora, aparțin în întregime autorilor.
Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține de asemenea în exclusivitate autorilor respectivelor materiale.
