Autor: Raluca Timiș
Vorbim despre educatie, vorbim despre cei 7 ani de acasă, vorbim despre pregătirea școlară. Despre oricare dintre subiecte vorbim, pornim de la Educație.
Zilele acestea ne frământă două mari probleme: în România unii sunt mai speciali decât oamenii de rând și, în România, nu comunicăm. Și e normal să vă întrebați „ce legătură are subiectul cu Educația?”
Ei, uite că există o legătură: unii au fost educați și s-au autoeducat să fie empatici și să își ajute aproapele, să îi vadă pe cei de lângă ei cu aceiași ochi cu care se privesc în oglindă, iar alții au fost educați să urmeze niște reguli, să respecte niște „protocoale”, să își apere colegii, fără să le pese de oamenii de rând.
Vlad Voiculescu a publicat niște date. Cititorul, omul de rând, noi, citim doar ceea ce ne interesează, iar dintr-o știre preluăm ceea ce e pe înțelesul și placul nostru, nu avem timp să despicăm firul în patru să vedem, de fiecare dată, dacă la început a fost oul sau găina.
Ministrul Sănătății, din poziția pe care o ocupă, a menționat că niște persoane au fost vaccinate în niște centre și că, oarecum, nu chiar toate acele persoane ar fi trebuit vaccinate. „Recorder” vine și cu dovezi în acest sens. Dar tot Vlad Voiculescu este cel „cercetat” pentru că a divulgat niște date ce trebuiau prevalidate. Tot consilierilor lui Vlad Voiculescu „le pică accesul” la date…
Domnilor, serios? Și omul de rând cum să vadă această situație?
Eu o văd așa: Ministerul Apărării Naționale, cel care trebuie să vegheze la siguranța cetățeanului, și cel care gestionează situația vaccinării în România, își face propriile centre de vaccinare, cu circuit închis, unde se mai vaccinează peste rând și rude, rubedenii și prieteni, deși populația activă încă nu se poate programa pe platformă. Iar în momentul în care se aruncă în spațiul public informația, tot MApN este supărat!
Înțeleg educația în sensul respectării ordinelor, însă, scuzați-mă, în contextul pandemic, pe niciunul nu mai interesează culoarea politică. În contextul pandemic, vrem toți să fim egali și să fim vaccinați! Și da, înțelegem și respectăm întâietatea unei categorii de oameni vulnerabili, dar nu înțelegem de ce tanti Lenuța de la casieria Trezoreriei este mai „esențială” decat tanti Florica de la casieria de la supermarket-ul din colțul străzii.
Înțeleg că unii, precum Valeriu Gheorghiță, și medic și militar, a fost educat să respecte și să impună respectarea unor norme și reguli, dar de la disciplină până la „a acoperi” niște încălcări ale regulilor cred că s-a depășit linia aceea invizibilă dintre educație și respect. E una să fii educat, e alta să nu ai respect față de cetățenii țării, să nu îi consideri pe toți egali. E una să îți respecți funcția, e alta să treci cu vederea că se fac și unele „necurate”.
Ne-am bucurat să aflăm, de două zile, că aceste centre ale specialilor vor fi deschise și populației de rând. Dacă nu mișca puțin apele Vlad Voiculescu, probabil ramâneam la fel de îndobitociți, la fel de convinși că MApN veghează la siguranța noastră.
Este oare corect să suspectez că în aceste centre speciale s-au vaccinat specialii și esențialii specialilor doar cu vaccinuri anume, ceva mai scumpe decât cele folosite pentru marea masă a populației? Deci, e oare corect să întreb dacă încă o dată specialii și esențialii specialilor, care intrau în categoria a III-a, pe lângă faptul că au fost vaccinați cu mult înaintea bolnavilor cronici sau a celor peste 65 de ani, sunt și mai speciali și beneficiază de un vaccin mai bun decât marea masă?
Și întreb asta doar în contextul în care, tot acum două zile, a mai apărut și problema unor loturi din vaccinul Astra Zeneca, ce nu ar avea legătură directă dar, totuși, sunt suspectate că ar genera unele probleme de trombotice.
Coordonatorul programului de vaccinare, medicul Gheorghiță, abia seara târziu a ieșit să ofere niște lămuriri, însă am câteva întrebări: până acum nu a avut acces la date? nu a stiut? nu l-a interesat? nu i-a păsat?
Lăsând deoparte școlile frecventate și cariera de până acum, ce l-a împiedicat pe medicul militar Valeriu Gheorghiță, în secunda în care a aflat că și Italia a oprit un lot de vaccinuri, să verifice dacă din același lot de fabricație al Astra Zeneca au ajuns și la noi fiole, în ce cantitate, în ce zone au fost distribuite, câte doze au mai rămas și să ceară sistarea vaccinarii cu acele doze?
Unde este empatia? Unde este comunicarea? Unde este interesul pentru binele cetățeanului? În care din momentele până la ora târzie din seară, când s-a decis carantinarea dozelor din respectivul lot, militarul și medicul Valeriu Gheorghiță s-a gândit la cetățenii de rând? La cetățenii care nu au pregătirea să înțeleagă efectiv gravitatea sau nu a situației, dar care, pur și simplu căutau niște răspunsuri.
Și mai am o întrebare: dacă nu erau oamenii de rând să se mobilizeze pe rețele sociale și să descopere că și în România au ajuns fiole din lotul oprit în Italia, Valeriu Gheorghiță ar fi făcut vreun demers? Sau acum e mai complicat să trimiți corpul de control al premierului să sperie oamenii că trebuiau prevalidate datele?
Cum sa mai ai încredere că MApN veghează la siguranța cetățeanului, când MApN își face centre de vaccinare cu circuit închis unde se inoculează ser de altă calitate, mai sar și peste rând rude și rubedenii, iar populației de rând îi este inoculat un ser ce ridică unele semne de întrebare?
Cum să mai fii convins că MApN e în slujba cetățeanului, când cel care coordonează campania națională de vaccinare, deși are acces la toate informațiile, nu ia imediat decizia de a carantina un lot asupra căruia planează niște suspiciuni, și așteaptă să se isterizeze populația pe rețelele de socializare?
Unde este educația de a preveni asupra unui potențial pericol? Unde este educația, acea comunicare directă cu cetățenii, informarea lor, acea empatie că din poziția pe care o ocupi te gândești la ei, lucrezi pentru ei? Pentru că de asta are nevoie cetățeanul!
E de preferat un Vlad Voiculescu ce spune că se sare rândul si nu e ok, decât un Valeriu Gheorghiță ce știe că se sare rândul, dar își acoperă colegii. Acel Valeriu Gheorghiță ce afla că mai este un lot suspicios la nivel european, dar nu cercetează decât după ce oamenii de rând se manifestă pe rețelele de socializare!
Năsăudeanul încurajează dialogul, fiind o tribună deschisă spre toți cei interesați să contribuie prin opiniile și ideile lor, asumate și exprimate în scris sub propria semnătură, la o dezbatere constructivă în comunitățile din care fac parte și nu numai.
Materialele publicate în rubrica de OPINIE a Năsăudeanului sunt asumate în totalitate de autorii lor şi nu reprezintă neapărat poziţia redacției nasaudeanul.ro. Punctele de vedere sau opiniile exprimate în textele publicate, precum și responsabilitatea asupra acestora, aparțin în întregime autorilor.
Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține de asemenea în exclusivitate autorilor respectivelor materiale.