Am scris acest text, anul trecut, împreună cu Cristian Ghinea, actualul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (actuala titulatură pentru portofoliul fostului Minister al Fondurilor Europene), în cadrul proiectului “O țară ca afară”, al grupului Renew Europe din Parlamentul European.
Ne-am propus să facem o analiză realistă a sectorului energetic – gaze naturale, scoțând la iveală fanfaronada și incompetența politicienilor, care și-au pus amprenta negativă asupra acestuia.
Din păcate, observ cu amărăciune că, la nivelul județului nostru, încă sunt “la modă” osanalele adresate fostului ministru Boloș, care, în viziunea unora, ne va implementa proiecte europene fără număr, că există parlamentari care încă promit miliardul de euro pentru extinderea rețelelor de gaze, că încă ne punem speranțe în capacitatea neasemuită a ADI Gaze de a împrăștia conducte galbene peste tot sau că trăim cu speranța de a vedea cum vine gazul “cu cădere” de pe Tihuța sau Cârlibaba.
Realitatea cruntă este că suntem în plop, și plopu-n aer. Bârgăuanii și someșenii vor crăpa fagu-n patru mulți ani de acum încolo. Primarii au o scuză convenabilă și perfect reală, cum că Transgaz nu le acordă avizul tehnic de racordare. Și nici nu prea are cum, datorită faptului că țeava groasă e departe și subdimensionată.
Atât timp cât Transgaz investește în conducte pe sub Prut și întârzie finalizarea BRUA, atât timp cât magistrala Marea-Neagră (Tuzla) – Podișor (Giurgiu, BRUA) este ascunsă strategic în sertar, blocată în faza de licitație, atât timp cât nu se finanțează extinderi regionale de magistrale, iar cele care sunt declarate investiții strategice, gen Suceava – Vatra Dornei sau Sighetu-Marmației – Borșa, ocolesc județul nostru și sunt întârziate, nu prea avem cum să visăm că nu vom mai negocia ștraiful cu lemne de foc.
În concluzie, perioadele cu bani gârlă pentru asemenea proiecte, adică exercițiile financiare europene 2007-2013 și 2014-2020, atunci când Ungaria a ajuns la peste 90% gospodării racordate la rețeaua de gaze, au fost tratate cu indiferență atât de politicienii de la centru, incapabili să scrie un program național (cel din 2020 a venit în ceasul al 13-lea și propune doar 235 milioane euro din POIM), cât și de cei locali, grupați în GAL-uri ca să scrie proiecte europene pentru achiziționarea de buldoexcavatoare sau pietruirea de drumuri forestiere (nu-s rele nici ălea, dar…), și, în continuare, promitem miros de gaze pe văi și ne scuzăm folosind argumente politice. Că sunt ceilalți la putere și e politică treaba.
La final, înainte de a vă invita să citiți textul cu pricina, îi atrag atenția doamnei deputat Diana Morar, care a postat recent informația cum că vom beneficia de alți 800 milioane euro pentru rețele inteligente de gaze, că acei bani europeni nu există, nici măcar pe hârtie! Și că prima necunoscută în rezolvarea ecuației este la Ministerul Energiei, unde o decizie de extindere a magistralelor Transgaz pe Valea Bârgăului și Valea Someșului, în regim prioritar, de importanță națională, ar rezolva un prim pas în aceasta direcție.
Versiunea originala a policy paper-ului a apărut, la adresa: http://www.otaracaafara.eu/solutii/gogosi-cu-fonduri-europene-pentru-racordare-la-gaze/
Gogoși cu fonduri europene pentru racordare la gaze
– analiză pe fapte despre programul de racordare la gaze cu bani europeni
Autori: Cristian Ghinea și Mihai Bălan / august 2020
Trei rânduri de promisiuni privind racordarea la rețelele de gaze, cu trei valori diferite, lansate de Guvernul PNL în acest an. Detaliile finanțărilor s-au tot schimbat și ele pe ici, pe colo, prin părțile esențiale: de exemplu, finanțarea racordării pentru gospodării (câte 8.000 de lei), a dispărut până la varianta finală. Mai grav este că guvernanții vând pielea ursului în privința banilor europeni post 2021, pe când, deocamdată, mai sigur este că nu vom avea acea sumă, sau o vom avea la cel mult un sfert din ceea ce promite ministrul Boloș.
Pe de altă parte, Guvernul tot declară prioritare proiectele în domeniul gazelor însă coerența lipsește când ne uităm la subiectul surselor de gaze și la capacitatea de stocare. Exploatațiile din Marea Neagră sunt tergiversate (după ce au fost sabotate de Dragnea și Vâlcov). În fine, capacitatea de stocare este subdezvoltată și extinderea BRUA este deocamdată numai pe hârtie. În mod penibil, vindem gaze (puține) către Ungaria, iar maghiarii ne revând o cantitate mai mare, la suprapreț, în cursul iernii, pentru că ei pot depozita dublul cantității de gaze stocabilă în România.
Guvernul nu vine, în mod inexplicabil, exact cu soluțiile la problema cea mai stringentă, cea a securității energetice.
Program de introducere a gazelor naturale, anunțat în trei rânduri, trei variante
Pe data de 5 februarie 2020, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș anunța, triumfător, demararea unui program național “pentru Introducerea de Gaze Naturale în localitățile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid”. Valoarea anunțată a programului era de 500 milioane de euro iar impactul “în prima etapă” viza 200.000 gospodării, fiind mult așteptat, în viziunea ministrului, de către locatarii apartamentelor din blocuri neracordate la o rețea locală de gaze.
Nu era clar dacă intențiile programului se refereau la zonele deja deservite de magistralele Sistemului Național de Transport (operator Transgaz) sau vizau și trasee noi ale SNT.
E nevoie de astfel de investiții, pentru că e totuși jenant ca într-o țară cu resurse proprii de gaze, cum e România, doar 36% din gospodării să fie racordate la rețele de gaze naturale, iar în Ungaria, o țară dependentă de importuri (în special rusești), procentul să fie de peste 90%.
Discutăm aici nu necesitatea, ci metodele de implementare și riscurile care există, complet ignorate în comunicarea publică triumfalistă a guvernului.
Pe 20 februarie, Boloș ne spune că programul (varianta a doua) va fi, de fapt, în valoare de 200 milioane euro, va fi (fost) deschis autorităților publice locale din data de 15 mai 2020, menționând și posibila modificare a Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Deci în 15 zile, bugetul programului a scăzut la jumătate.
Ca bonus, se anunță finanțarea racordării gospodăriei – 8000 de lei. Punct cheie pentru succesul sau eșecul acestui program. Există un risc imens să tragem rețele la care populația nu are bani / nu dorește să se conecteze, așa cum am pățit deja pe rețelele pentru apă, finanțate din fonduri europene. Însă acest anunț politic se face uitat ulterior: în ghidul de finanțare, racordarea gospodăriei, pe proprietate privată, este exclusă.
În iulie, a venit re-re-lansarea deja celebrului program, prin Ordonanță de Urgență.
Potul cel mare a crescut la valoarea de 1 miliard euro, împărțit în două etape – finanțare de maxim 235 milioane euro în cadrul actualului calendar european, prin intermediul POIM (axa 8.2), iar restul de 800 milioane aferente viitorului calendar european 2021-2027.
Tendința ministrului Boloș de a arunca cu cifre, fără suport, în nimic concret, se menține:
Ne promite bani și din exercițiul financiar viitor, unde programele operaționale nu sunt finalizate de MFE, darămite acceptate de Comisie. Deci, de fapt miliardul este fictiv, pe masă se află 235 de milioane euro.
În schimb, dacă în februarie erau 200.000 de gospodării ca țintă, numărul lor a scăzut brusc la 30.000.
Pentru prima fază, numărul gospodăriilor vizate a scăzut la 30.000, iar valoarea unei finanțări va fi de maxim 25 milioane euro. Putem face o operație matematică simplă, și, împărțind 235 milioane (total maxim) la 25 milioane (per finanțare) rezultă că vom avea în jur de 10 proiecte (depuse de asocieri de UAT-uri) – dacă aplicanții vor merge pe sume mai mici, vor fi mai multe, dar știm tendința de a croi proiectele pe pragul maximal.
Ce se va finanța de fapt, potrivit ultimei variante a programului
Să aruncăm o privire la ce presupune ghidul solicitantului. Toate finanțările sunt condiționate de avizul Transgaz de racordare în SNT. De altfel, ghidul solicitantului ne avertizează, cu litere de-o șchioapă – Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție poate fi propusă doar în relatie cu ACTUALA configurație SNT.
Așadar, dacă ai șansa ca magistrala Transgaz sa fie în proximitate și funcțională, atunci poți spera la finanțare. Dacă nu, nu, deoarece rețeaua locală nou construită trebuie să devină funcțională până la finalul anului 2023.
Conform OUG din iulie 2020, costurile de rețea internă rămân în cârca beneficiarului consumator casnic și non-casnic, iar autoritățile locale ar putea subvenționa 60% din valoarea lucrărilor, doar în cazul consumatorilor casnici vulnerabili, conform unor anchete sociale locale. Deci nici vorbă de bonusul de 8000 de lei per gospodărie pentru conectare anunțat în primăvară. Cât despre consumatorul vulnerabil – statul român are o problemă din urmă cu definirea acestuia. Aceasta nu e vina MFE, dar să prevezi că ”pot” finanța autoritățile locale cu 60%, pentru o categorie nedefinită, e apă de ploaie.
O altă mențiune importantă din ghid este aceea că blocurile de locuințe pot fi branșate la noile rețele doar dacă există un sistem centralizat de producere a energiei termice la nivel de bloc și NU pentru sisteme individuale de încălzire. Așadar, avem o mare dilemă în cazul “blocurilor de locuințe care se încălzesc pe lemne”, după cum se exprima ministrul Boloș, la începutul anului, cu referire la ținta prioritară a programului. Cu foarte puține excepții, acele blocuri nu mai beneficiază, de mulți ani, de soluții centralizate de încălzire. Pe românește- dacă locuiești la bloc, te încălzești cu sobă pe lemne iar CET-ul din cartier nu mai este funcțional, nu ești eligibil!
Pe scurt: în februarie, ministrul Boloș se laudă că va racorda la gaze 200.000 de gospodării din bani europeni și că fiecare poate primi 8000 de lei pentru racordare. În iulie, deși se anunță un buget mai mare (prin șmecheria de a promite bani din viitor), scade drastic numărul gospodăriilor, aflăm că se aplică numai acolo unde există deja rețele magistrale și că de fapt 8000 de lei nu sunt pentru populație ci doar pentru ce e pe proprietatea publică. Și fix exemplul dat de Boloș – cei care se încălzesc cu lemne la bloc – nu mai este acoperit de program.
Nu e clar de ce locuitorii de la bloc nu pot beneficia de gaze pentru încălzire decât dacă sunt conectați la încălzire centralizată – cum vorbim de orașe mici unde nu mai există încălzire centralizată, cei care au gândit această condiție par picați de pe lună și complet ignoranți la realitatea din teren.
Dacă tot declarăm racordarea la gaz prioritate, ne mișcăm cu exploatarea din Marea Neagră?
Revenind la sursa gazelor, respectiv magistralele SNT, operate de Transgaz, România are multe zone de aglomerări rurale și mici urbane care nu au magistrale SNT în apropiere.
Paradoxal, România, deși este al doilea producător de gaze naturale din UE (după Brexit), se află într-o poziție foarte vulnerabilă în acest sector energetic strategic. Vă spuneam, mai sus, despre procentul ridicol de mic de conectare a gospodăriilor. De asemenea, am avertizat public că proiectul major și vital pentru securitatea energetică a României și a regiunii, BRUA, riscă să rămână o conductă goală pentru că nu suntem în stare să demarăm exploatațiile din Marea Neagră, sabotate de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov și unde guvernul PNL amână să ia o decizie pentru că… nu e clar de ce, miniștrii liberali anunță doar că vor rezolva problema după alegeri.
Deci extindem rețeaua, dar nu ne asigurăm că avem și resurse suplimentare. Este o incoerență ciudată și gravă a Guvernului, care tot declară prioritare proiectele în domeniul gazelor.
Capacitatea de stocare, subdezvoltată. Soluțiile lipsesc
Capacitatea de depozitare (per ciclu) a României este subdezvoltată, la un nivel de aproximativ 4 miliarde metri cubi, adică mai puțin de jumătate din capacitatea de stocare a Ungariei. Suntem nevoiți, din aceste cauze, să gestionăm rigid perioadele de supraalimentare a conductelor și depozitelor, respectiv, paradoxal, să importăm cantități semnificative de gaze naturale în intervalele de consum ridicat (iarna). Cantitățile importate provin din Federația Rusă și chiar din Ungaria, țară care nu are capacități proprii semnificative de extracție. Interconectările SNT, existente și funcționale astăzi, din punctele de frontieră cu Ucraina, Ungaria, Bulgaria și Rep. Moldova, permit într-o foarte mică măsură exportul, și asigură, practic, necesarul suplimentar de import pentru consumul național.
Extensia de conectare a coridorului BRUA, din județul Giurgiu spre terminalul Marea Neagră, există, momentan, doar pe hârtie și în faza de licitație.
Întârzierile de construcție, de interconectare transfrontalieră efectivă și legislația ambiguă privind exploatarea resurselor din Marea Neagră duc la pierderi financiare semnificative pentru stat, din cauza neîncasării posibilelor redevențe aferente exploatărilor concesiunilor maritime și a taxelor de transport terestre.
În concluzie, România este un stat cu imense resurse de gaze naturale, pe care nu suntem capabili nici să le direcționăm către nevoile populației, nici să le exportăm în vederea obținerii de importante beneficii financiare în contul statului. Este penibil să vindem gaze (puține) către Ungaria, iar maghiarii să ne revândă o cantitate mai mare, la suprapreț, în cursul iernii, pentru că ei pot depozita dublul cantității de gaze stocabilă în România.
Guvernul României ar trebui să abordeze urgent și serios această problemă strategică de securitate energetică, în special prin intermediul Ministerului Economiei.
Se vor putea finanța racordările de gaze din bugetul european viitor?
Adevărul e că nu putem ști în acest moment. De aceea nu putem lua de bune gogoșile de PR ale lui Marcel Boloș, care aruncă cu cifre – 800 milioane euro din bugetul 2021 – 2027. De ce 800 de milioane? Ca să fie un miliard în total, cu banii pe care îi are acum în mod real la dispoziție. Ca să sune bine în declarații de presă. Nu există nici un alt indiciu despre cum a ajuns ministrul Fondurilor Europene la acea cifră.
În OUG dată pentru acest program se specifică:
”Sursele de finanțare pentru cheltuielile aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare pentru proiectele care nu pot fi incluse la finanțare prin mecanisme specifice prevăzute de legislația europeană aplicabilă pentru perioada 2021-2027 rămân cheltuieli definitive ale bugetului de stat.”
”Valoarea programului național pentru perioada de programare 2021-2027 este de 3.872.000 mii lei echivalent în lei la cursul de schimb euro la data aprobării prin ordin de către ministrul fondurilor europene a ghidului solicitantului pentru racordarea populației și a clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale, cu condiția aprobării prin decizia Comisiei Europene a programului operațional în cadrul căruia va avea loc finanțarea.”
OUG are putere de lege. Ministrul Boloș legiferează ciudat:
- pune o sumă și afirmă că dacă nu vor fi bani europeni, atunci proiectele începute pică pe bugetul de stat.
- pune o sumă și spune că e condiționată de aprobarea programului de către Comisiei.
De ce e nevoie de o lege pentru asta? Nu este nevoie. Toate aceste programe pot fi aprobate prin ordin de ministru – observăm cu îngrijorare tendința lui Marcel Boloș de fugi de răspundere trecând OUG-uri pentru decizii pe care le poate asuma el ca ministru. Este periculos pentru că OUG odată trecută de Parlament are putere de lege și va fi foarte greu de schimbat. În cel mai bun caz, acest comportament al lui Boloș va obliga miniștri viitori să promoveze alte OUG-uri pentru ajustări inevitabile de program.
Deci, Boloș a stabilit prin lege că acest program va primi 800 milioane de euro de la UE, care altfel rămân pe bugetul de stat.
Putem primi 800 milioane de euro de la UE pentru extindere rețele de gaze? ABSOLUT NU.
Sunt câteva regulamente aflate în procesul legislative pentru fondurile europene viitoare, și dacă le luăm prin excludere nu avem cum să ajungem la cifra respectivă.
În regulamentul Fondului de Tranziției Echitabilă (Just Transition Fund) am reușit prin amendamentul Ghinea – Botoș – Knotek să facem eligibile investițiile în gaze din acest fond. În propunerea Comisiei Europene gazul era exclus cu totul. Însă se poate investi doar ca energie de tranziție, deci pentru a înlocui cărbunele. Și, evident, doar în zonele recunoscute ca zone de tranziție (Valea Jiului). Ar putea fi finanțate de aici rețele de gaze doar pentru a înlocui încălzirea pe cărbune, deci greu de justificat eligibilitatea unor rețele care înlocuiesc încălzirea cu lemne. Fondul de Tranziție Echitabilă este pentru regiuni afectate de dependența de cărbune, sper să putem finanța de acolo retehnologizări, dar extindere rețele de gaze e greu de justificat.
În general, Green Deal-ul a dus la ostilitate fățișă față de investițiile în gaze. Cum am spus, în toate regulamentele aflate pe masă, propunerile Comisiei Europene erau de a exclude cu totul aceste investiții. Cu mari eforturi am reușit să le facem finanțabile în Fondul de Tranziție Justă, dar cu limite și condiții.
Aceasta însă este o excepție, care urmează a fi negociată pentru celelalte fonduri – de unde vin cele mai mari sume pentru România. Din păcate, am găsit regulamentele de finanțare pentru fondurile de Coeziune și cel de Dezvoltare Regională deja trecute printr-un vot în fostul Parlament European și aflate acum în trialog. Da, pot fi introduse schimbări și grupul USRPLUS cooperează cu reprezentanții României în Consiliu pentru a face exact asta. Însă marja de negociere este mică: dacă vom reuși să facem finanțabile rețelele de gaze, va fi oricum doar ca energie de tranziție și cu o limită drastică (1%). De ce? Pentru că aceasta este poziția de negociere a taberei care susține posibilitatea de finanțare, cealaltă tabără o exclude de tot.
De asta, PR-ul ministrului Boloș care anunță miliarde pentru rețele de gaze este contraproductiv. Nu e ca și cum Bruxelles este pe altă planetă și nu se află de declarațiile sale.
Deci, vor fi bani pentru rețele de gaze în exercițiul financiar viitor? Vor fi mult mai puțini decât anunță Boloș.
Și doar DACĂ opinia această (împărtășită acum de țările din est și respinsă vehement de cele din vest) va rămâne în regulamentele finale. Bătălia de negocieri a fost dură în ce privește fondul de tranziție justă. Nu e nimic sigur.
Dacă reușim (și aici mă refer la România ca stat în Consiliu și noi, europarlamentarii din România, Cehia și alte state estice – această chestiune divide grupurile politice din Parlamentul European, pe linii naționale), care ar fi condițiile și sumele disponibile?
Ca să fie mai clar cum sunt jocurile de negociere: conform proiectului de regulament privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune (FC) în forma propusă de Comisie, nicio investiție legată de combustibilii fosili (inclusiv gaze naturale) nu este eligibilă. Această poziție este contrazisă de poziția Consiliului, care introduce o anumită flexibilitate, care ar permite finanțarea distribuției și transportului de gaze în vederea înlocuirii cărbunelui în volum de până la 1% din alocarea națională a unui stat membru din FEDR și FC. Poziția fostului Parlament European a fost majoritar spre cea a Comisiei, defavorabilă României. În noul Parlament European, ducem lupte grele pentru a schimba această majoritate, este ceea ce am reușit la limită în Comisia de Dezvoltare Regională, unde sunt vicepreședinte, pentru regulamentul pentru Tranziție Echitabilă. Urmează bătălia pentru celelalte regulamente, pentru fiecare fond european în parte.
Dacă actuala poziție a Consiliului (pe care o susținem) se va regăsi în regulamentul final, ar permite eligibilitatea finanțării distribuției și transportului de gaze în scopul înlocuirii cărbunelui în volum de până la 1% din alocarea națională a unui stat membru din fondul de dezvoltare regională și din fondul de coeziune. Fazarea și/sau a continuarea investițiilor în rețelele de distribuție/transport gaze ar fi posibile în limitele impuse de regulament (1. Obiectivul investiției trebuie să fie pentru înlocuirea cărbunelui; 2. Finanțarea limitată la 1% din FEDR+FC).
Ce înseamnă asta ca sume? Aproximativ 200 milioane euro, în cazul României.
Ar trebuie să fie mai mult? Da. Este o aberație istorică faptul că România a rămas atât de în urmă cu racordarea populației la rețelele de gaze. Pe de altă parte, majoritatea țărilor din UE și Comisie merg pe o logică: noi nu finanțăm asta din banii comuni, o puteți face din bani naționali. Și aici nu ai ce să replici, de fapt. Este un joc al negocierilor și fine și dure în același timp.
De aceea este absolut stupid să avem miniștri de la București care legiferează 800 milioane euro pentru racordări de gaze, ceea ce e imposibil de făcut chiar dacă vom câștiga bătălia pe regulamente – ridicăm așteptările complet greșit.
Mai rău, posibilitatea continuării, din politica de coeziune 2021-2027, a investițiilor de dezvoltare a rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, demarate în perioada 2014-2020, prin Programul Operațional Infrastructură Mare – sub formă de fazare -, nu este o opțiune de luat în considerare până la definitivarea proiectelor de regulament, respectiv până la finalizarea negocierilor interinstituționale între Parlamentul European și Consiliul UE, din cauza opiniilor relativ opuse ale acestora.
Deci tot ce se începe acum trebuie FINALIZAT până în 2023 (2020 + N3). Atenție mare pentru primarii care vor lua acești bani: trebuie să terminați până în 2023.
Poate România să finanțeze din banii săi naționali aceste investiții?
Da, evident că poate. Putem noi, ca stat, să decidem că merită investiții publice masive. Dar e necinstit să pretindem că avem fonduri europene când știm evident că nu le vom avea. Oare ministrul Florin Cîțu realizează că al său coleg de guvern tocmai a încărcat factura pe următorii ani cu 600 – 800 milioane de euro? Primarii care vor aplica la program și NU VOR TERMINA proiectul până în 2023 știu că pot fi forțați să dea toți banii înapoi?
Dacă guvernul actual dorește să asume un program național de racordare la gaze, să o facă cinstit și deschis, să spună că vorbim de bani naționali, nu să vândă gogoși cu fonduri europene.
