18.1 C
Năsăud
joi, 24 iunie 2021

Universitatea din Salamanca a deschis prima catedră universitară de limbă și literatură română din Spania

Trebuie citit

Universitatea din Salamanca a deschis, la data de 1 octombrie 2020, prima catedră universitară de limbă și literatură română din Spania, a cărei titulară este prof. univ. dr. Luminița Marcu.

Această premieră la nivel universitar are potențialul de a deschide calea unor noi schimburi culturale și la nivel educațional și de apropiere a celor două popoare, pe care le unesc deja rădăcinile latine, comunitatea românească perfect integrată în Spania și parteneriatul strategic pe toate componentele sale.

În acest context, Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, a transmis felicitări profesoarei Luminița Marcu, pentru contribuția la consolidarea relațiilor româno-spaniole în domeniul educației, cultural și lingvistic, un rezultat al activității sale universitare susținute pe teritoriul Spaniei.

Deschiderea primei catedre universitare din Spania dedicate limbii și literaturii române reflectă interesul sporit și constant al studenților spanioli pentru cunoașterea aprofundată a limbii, literaturii și culturii române, precum și deschiderea mediului universitar către predarea uneia dintre cele 24 de limbi europene.

A consemnat: Mircea FluierașOccidentul Românesc

Sursă informații și foto:

https://www.facebook.com/ambasada.madrid

https://www.facebook.com/universidaddesalamanca

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Ultimele articole